Postări

Se afișează postări cu eticheta budism

Trei destinații de vis

Imagine
Recunosc că atunci când vine vorba de călătorii, inima mi se umple în așa hal încât imediat încep să caut cele mai frumoase locuri de pe Pământ, creând o listă lungă cu destinații, după care încep să mă documentez cât de mult despre fiecare în parte.  Apoi le scriu frumos pe o foaie și le așez la vedere.  De această dată am fost cumva ajutată datorită unei competiții prin care  Super-Blog  ne invită să dăm frâu liber imaginației și creativității alegând din start trei locuri: Umbria, Iordania și Japonia.  Pentru a-mi face o idee mai clară despre aceste locuri, am accesat imediat  circuite Christian Tour  și am descoperit că traseul pe care aceștia îl oferă este foarte bine pus la punct, iar pe lângă asta, oferta de preț este clar atrăgătoare.  Îmi și imaginez cum mă îndrept spre Umbria unde mă umplu cu pace și bunăstare.  Am fost cândva la Roma, dar nu am apucat să văd nimic din păcate.  "Toate drumurile duc la Roma", nu-i așa?  Cred că nu degeaba mai est